Toamnă culturală la Alba Iulia
Vreau să vă supun atenției trei evenimente lăudabile care se desfășoară în viitorul apropiat în Cetatea Marii Uniri.
1. Festivalul Dilema Veche 2011. În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, invitați de seamă ne fac cinste prin prezența lor în Cetatea Alba Carolina. Sub denumirea de Plăcerile Vieții, debutează la Alba Iulia, prima ediție a Festivalului cultural Dilema Veche. Albaiulienii și turiștii se pot bucura de un festival care aduce în prim plan oameni de cultură însemnați din domenii precum literatură, film, teatru, muzică sau arte plastice. Vor avea loc concerte live de muzică cu Sarmalele Reci, Cargo, The Mono Jacks, Celelalte Cuvinte, Adi Bărar Blues Band, Toulouse Lautrec, Speack Floyd și Alexandru Andrieş, proiecții de filme prezente la TIFF 2011, sporturi în aer liber, cafenele cultrale, ateliere de gătit, concert de muzică medievală, concert cu vioara Stradivarius, dans contemporan, vernisaj foto în aer liber, piesa de teatru “Felii” cu Ofelia Popi. Printre invitați se numără și Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Cătălin Ștefănescu, Mircea Dinescu sau Cristi Puiu. Programul complet al evenimentelor îl găsiți pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.
2. Festivalul Internațional de Teatru “Povești”. Aflat la a VI-a ediție, festivalul care se desfășoară în perioada 5 – 9 octombrie 2011, aduce în fața pasionaților de teatru piese destinate publicului de toate vârstele. Vor fi puse în scenă reprezentații pentru copii și adulți ale teatrelor din însemnate centre culturale din țară – București, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu, Galați, dar și de peste hotare. La Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa de Cultură a Studenților, Teatrul de păpuși “Prichindel” și Alba Mall, pe lângă piesele de teatru vor mai avea loc expoziții de caricatură și păpuși, ateliere de creație teatrală, lansări de carte și concerte de muzică. Programul întreg al evenimentelor de la Festivalul de teatru “Povești” îl găsiți aici.
3. Parc Fit – parc de fitness în aer liber. Fundația PAEM Alba și Primăria Alba Iulia iau startul în competiția Raiffeisen Comunități, lansată de către Raiffeisen Bank, și propun construirea unui parc de fitness pentru albaiulieni. Proiectul lor poate fi câștigător dacă adună voturi suficiente până în 30 septembrie. Un întreg parc poate fi dotat cu aparate performante de fitness astfel încât să se poată bucura toți albaiulienii, de toate vârstele, de aer curat, mișcare și sport. Dacă îți place proiectul propus, ți se pare util și crezi că are șanse de reușită, te invit să-ți faci cont și să-i acorzi un vot aici. Mai multe detalii despre acest proiect poți citi pe pagina oficială a primăriei Alba Iulia.


Marius dragule,
Vezi ca si eu am conferinta despre murire si moarte (a patra editie) – unica conferinta de gen din Romania si din Centrul si Sud Estul Europei. Aici este lista lucrarilor confirmate: http://romaniandeathcremation.blogspot.com/2011/09/draft-of-confirmed-papers-at-abdd04.html
Vor fi vreo 80 de participanti din vreo 20 de tari. Cred ca si conferinta asta va fi un eveniment cultural, mai mare sau mai important decat unele enumerate mai sus. Tu stii ce fel de conferinte “internationale”, adica cu 2-3 participanti din strainatate se fac la Universitate. Din pacate, intr-o lume unde adeseori inteligenta “musculara” domina (adica modele sunt, pentru foarte multi, aceia care au dimensiunea bicepsului mai mare decat a fruntii), fitness-ul bate cultura adevarata. Merci!
O zi frumoasa sa ai!
MR
Alba Iulia e un oras deosebit ce merita un astfel de eveniment. Cetatea dupa renovare arata absolut splendid.
Cele patru evenimente prezentate mai sus de cei doi Mariusi, privite din unghiuri diferite atrag aprecieri la fel de mari (sau ar trebui sa o faca).
Am sa ma opresc, deocamdata, doar la doua dintre ele.
Privita din punctul de vedere al impactului international (lucru foarte necesar orasului nostru) conferinta domnului Rotar este de departe cea mai avantajata dintre cele patru evenimente, celelalte trei fiind aproape nule in acest sens. O dovada a importantei acesteia este faptul ca o parte dintre lucrarile editiilor anterioare au aprut intr-un volum in Anglia la Cambridge Scholars Publishing, lucru unic deocamdata pt o conferinta din Alba Iulia.
Insa eu cred ca de departe cel mai important din cele patru actiuni de mai sus este … parcul de fitness. Asta pentru ca sunt de parere ca un proiect este cu atat mai util cu cat mai multi oameni beneficiaza de pe urma lui. Astfel, daca 30 de persoane il vor utiliza zilnic, justificarea lui este evidenta. Tare imi e frica insa ca nu avem cultura necesara practicarii sportului de masa, si parcul va ramane nefolosit, noi continuind sa halim mititei si sa bem bere, mirandu-ne la 40 de ani de ce avem nivelul colesterolului urias. Tocmai pentru ca sportul insemna sanatate si sanatatea e cea mai importanta, parcul ar trebui construit.
Pingback: Ziua de mâine sună a folk la Alba Iulia | mariusrusu.ro
Pingback: Un noiembrie de folk la #albaiulia | bungust.com
Pingback: Un noiembrie de fo(l)k la #albaiulia | Stiri si Articole Mug